Slide

Buzele tale imi ating timid urechea. In jurul nostru e galagie dar eu nu te aud decat pe tine. Sfidezi galagia si continui sa imi soptesti......
Privirea mea nu tradeaza nici un sentiment. Dar in interiorul meu e un adevarat spectacol de artificii......Intregul meu corp este cuprins de furnicaturi placute.....Furnicaturi de fericire.......
Ma uit in jurul meu sa vad daca mai este cineva langa noi care ar putea auzi soaptele tale. Dar nu e nimeni....Toti sunt imprastiati prin incapere....
Rasuful usurata si dau atentie maxima cuvintelor tale.
Ma las purtata de ele.......Departe de locul unde suntem, departe de lumea ce ne inconjoara, departe de galagie.....Ma las purtata undeva unde suntem numai noi......numai noi doi.....
"I wanna wake up where you are
I won't say anything at all
.........................
What you feel is what you are
What you are is beautiful
.........................
So why don't you slide...."



Goo Goo Dolls - Slide
Asculta mai multe audio Muzica »

Christmas Time

Cu ocazia sarbatorilor de Craciun m-am gandit sa postez o urare sau un clip dragut in spiritul craciunului........si cautand ceva portivit mi-am dat seama ca........pe parcursul anului facem mult greseli fata de noi si fata de cei din jurul nostru.......si pentru ca ne pare rau incercam sa ne spalam pacatele cu mici cadouri........

Asa ca am hotarat ca melodia celor de la The Hives cu Cyndi Lauper este cea mai potrivita.......
De ce? Pentru ca reda perfect impresia mea despre certuri, cuvinte grele si fapte urate care sunt iertate de Craciun.

"Cause the snow keeps on falling eventhough we were bad,
It'll cover the filth, we should both just be glad
...........................................................................
Holding on without any reason
cuz something strong this holiday season"

Merry Christmas :D

New beginning

Am gasit in sfarsit un echilibru.......Sunt mai calma.........Sunt mai zambareata........Sunt mai fericita.....

Deja obisnuinta.....

m-am saturat! deci chiar m-am saturat!

cand va inceta odata?

tot am speranta ca trece, ca o sa fie mai bine azi!

dar chiar asa am ajuns?

dupa atata timp impreuna si atatea obstacole trecute nu a mai ramas chiar nimic?

chiar nu mai inseamna nimic ce a fost odata?

cum am ajuns asa?

char trebuie sa facem asta mereu?

chiar in fiecare zi?

nu a mai ramas decat ura, tipete, reprosuri, certuri?

eu chiar nu mai pot!

nu mai fac fatza!

daca as putea, as pleca.

dar nu pot!

nu am unde sa merg!

atunci cand m-ai intrebat daca vreau sa ma mut cu tine a fost cel mai bun lucru care mi s-a intamplat, eram atat de fericita ca voi sta cu tine, ca voi petrece mai mult timp cu tine......

iar acum nu mai pot pleca.

nu mai am unde.

apartamentul meu nu mai e.

a fost dat in chirie altcuiva.

dar nici asa nu pot.

ajungem acasa, aparent totul e bine si dintr-un lucru minor porneste tot.

obisnuitele reprosuri, replici, injurii, tipete, lacrimi......CEARTA!

cand se va termina?

cand vom termina sa ne facem asta reciproc?

stii ca ce zici ma doare.

si stiu ca nu iti place atunci cand ne certam.

se vede pe fata ta in putinele momente in care nu spunem nimic si ne evitam.

traim in aceeasi casa si parca suntem straini unul de altul.

parca nici nu mai stim ca odata candva a fost bine.

nici nu mai stiu cum e sa fie bine.

nici nu mai stiu ultima oara cand a fost bine.

doar cand ma uit la pozele in care stam imbratisati si zambim amandoi parca imi aduc vag aminte.....

si tu te uiti la ele cu melancolie si regret.

te-am vazut chiar daca incercai sa te ascunzi, sa nu arati ca iti pasa, sa nu arati ca te doare.

daca amandoi regretam si tanjim dupa momentele frumoase, atunci de ce nu incetam, de ce nu facem ceva sa fie bine?

de ce am lasat certurile sa devina ceva normal?

de ce am lasat certurile sa devina deja obisnuinta?

Over?

-Ma mai iubesti?

-Nu stiu.

-Cum adica?

-Nu stiu daca te mai iubesc. Pur si simplu.

-.........

-Si daca eu as spune ca te iubesc?

-Nu stiu. Nu cred ca ar schimba ceva.

-Dar eu te iubesc. Chiar te iubesc.

-Tot nu schimba nimic.

-De ce esti asa rece?

-Nu sunt rece. Doar ca nu stiu daca te mai iubesc.

-Dar mai ti la mine?

-Nu stiu.

Si asa s-a terminat. El ma iubeste, sau cel putin asta sustine. Iar eu nu mai simt nimic pentru el.

Nu il mai ador pentru micile lui nebunii; nu il mai admir pentru lucrurile pe care le stie; nu mai tin la el destul de mult inca sa fac orice pentru el.......nu il mai iubesc.

E greu cand iti dai seama ca nu mai tii la cineva la fel de mult ca la inceput; ca pe zi ce trece simti tot mai putin; ca pe zi ce trece esti tot mai indiferent.

Pur si simplu nu mai simt nimic atunci cand ma saruta, nu mai simt nimic atuncicand ma ia in brate, nu mai simt nimic atunci cand ma gadila, cand ma mangaie, cand ma tine de mana, cand imi vorbeste frumos, cand isi trece mana prin parul meu, cand imi zambeste.

S-au dus fluturii, emotiile, tot.

Stau si ma gandesc cand s-au intamplat toate aceste lucruri. Cand am inceput sa devin indiferenta? Cand a inceput sa nu mai imi pese de el, de noi?

El spune ca s-au schimbat mult intr-un timp prea scurt. Ca ne-am schimbat amandoi prea mult.

Si chiar si asa. De ce nu ne-am putut adapta? De ce nu am putut sa acceptam schimbarile si sa continuam? De ce nu putem repara ce s-a stricat?

-Se mai poate repara?

-Daca ma intrebi asta inseamna ca nu ai inteles nimic.

Tribute

mi-e frig si vreau acasa....dar nu mai stiu de mult unde e.....iar acum stau ghemuit pe iarba uda si tremur......e frig.....mult prea frig pt mine.......sunt doar un copil.........de ce nu ma ajuta nimeni?........liniste...........mult prea liniste.....liniste de mormant..........nu mai strig..........am renuntat sa mai strig dupa ajutor.......oricum nu ma ajuta nimeni........trec toti pe langa mine si ma ignora........ignora strigatele........cum sa-i fac sa ma ia in seama?......ei nu ma inteleg.........doamne ce frig e.........si nu ma pot misca.......mi-e frica.......nu vad nimic.......ochii mei nu mai vad nimic de ceva timp.......nu mai pot respira.......am nasul infundat........si stranut...si tusesc.....cred ca am racit.......exact ce imi trebuia acum......o raceala.......mama unde esti?.......de ce nu esti aici?.........vreau sa simt caldura ta.......vreau sa simt mangaierile tale........vreau sa simt iubirea ta........de ce e lumea atat de rea?....de ce m-au luat de langa tine, mama?...........ce am facut sa merit asta?..........de ce nu am avut voie sa stau langa tine?.........de ce nu mi s-a permis sa te cunosc?.......

to be contined....

Nightmare

Atunci cand lucrurile merg rau avem tendinta sa stam si sa ne gandim cum am putea face in asa fel incat sa fie bine. Ne imaginam diferite situatii si desigur incercam sa le punem in practica.
Daca totusi nu se schimba nimic, ne refugiem in amintirile timpului ce a trecut, atunci cand totul era bine, cand totul era frumos.
Ne retragem in lumea imaginara a acelor vremuri si stam acolo pana cand consideram ca este sigur sa iesim.
Ramanem uneori prea mult acolo, in lumea noastra sigura. Uneori ramanem atat de mult incat realitatea trece pe langa noi. Riscam chiar sa confundam ceea ce este real cu ce este fictiune, cu ce se petrece doar in mintea noastra. E un cliseu, stiu, dar asa se intampla.
Ma gandesc la asta pentru ca si eu mai patesc sa raman ingandurata. Si mi-am dat seama de ce efect poate avea o astfel de actiune asupra noastra dupa ce am vazut "Pink Floyd's The Wall".
Este groaznic sa vezi in ce masura se imbina realitatea cu fictiunea si amintirea, contirbuind la nasterea unui adevarat cosmar. Un cosmar ce ne poate distruge intr-un final.
Ganitele dintre realitate, timpul trecut si imaginatie dispar.....totul se contopeste intr-un mare vis sau cosmar.....nu ne mai putem controla pentru ca nu ne mai dam seama ce seste de facut.

Broken memories

Stau in pat. Lumini de la masinile care trec prin fata blocului pe tavan. Sunetul unui televizor dat la maxim pe un post de stiri….iar crime…iar drame…..O tuse seaca de undeva de deasupra. De afara cate o portiere trantita, un caine care maraie sau o pisica uitata pe afara miauna sa fie bagata in seama si desigur si in casa.

Stau in pat. Nu imi mai simti picioarele. Sunt ca paralizata de la brau in jos. Mainile sunt de beton parca. Iar capul…..parca as fi beata…..totul se invarte cu mine….ametesc la cea mai mica miscare…..

Incerca sa ma intorc pe alta parte. Patul geme tare si protesteaza. Ok….atunci raman in pozitia asta. Tavanul oricum e mai interesant decat dulapul cu nenumarate desene si citate.

Vezi ce ai facut? Acum ma plictisesc. Numai tu esti de vina…..pat batran…cine ti-a dat tie dreptul sa decizi…….Ma intorc cu fata la dulap…..mare greseala.

Portretul nostru. Un tu mai desfigurat, cu buze ceva mai subtitri decat in realitate, cu un nas scos prea mult in evidenta dar cu aceeasi ochi care chiar si intr-un desen par sa lumineze, sta langa un eu cu ochi prea mari, ceva mai rotunda la fata, dar zambitoare. Amandoi zambim. Eram happy atunci. Amandoi. Dar asta a fost acum un an. De ziua mea. Cat de bine m-am simtit atunci cu tine. Cat de fericita eram ca ai venit, ca erai acolo, ca m-ai sarutat si mi-ai zis “La multi ani”, ca m-ai luat in brate si ca mi-ai zis ca nu o sa imi dai drumul niciodata.

Dar a trecut vremea aia. A trecut si odata cu ea a trecut si ceea ce a mai ramas din dragostea noastra. Asta daca a existat vreodata asa ceva.

Chiar ieri imi spuneai ca nu iti mai pasa….ca nu mai insemna nimic….si eu am tacut…..ce era sa fac? Sa iti zic ca nici mie nu mai imi pasa? Sa iti zic ca eu totusi inca mai tin la tine? Ca te iubesc? Poate ca as fi mintit oricare ar fi fost reactia mea. Nu stiu ce simt pentru tine. Trec prea des de la sentimente puternice de dragoste la nepasare si apoi la mila, la obligatie, la sila, la regret, la dezamagire ca apoi sa trec din nou la pasiune. Ciclul se cam repeta. E ciudat ca am de multe ori impresia ca nu simt nimic pentru tine. Asta pana vorbim la telefon, pana ne intalnim, pana ne vedem, pana ma saruti pe frunte si ma iei de mana. Cam pe atunci trec la faza 2: I like you, I love you.

Si cam la 10 minute dupa zici ceva care ma enerveaza si ma gandesc ca sunt o proasta ca stau cu tine. Dupa inca 10 minute incepti sa ma calci pe nervi de-a dreptul, inca 10 minute si ne certam, inca 10 minute si spunem cat de mult ne uram, inca 10 minute si te pleznesc, inca 10 minute si spui ca ne despartim, 10 muinute si incep si plang, 10 minute si ma iei in brate, 10 minute si ma saruti si zici ca totul o sa fie bine. Si asa intr-o ora jumate trecem prin toate starile posibile: iubire, enervare, dubii, nebunie, ura, violenta, dispret, regret, mila, pasiune si din nou iubire.

“Oricum nu am stiut decat sa ne enervam reciproc!” Eu zic ca mai mult tu ma enervei pe mine pentru ca te simteai tu sufocat. Nici nu stiu de ce, sincer. De parca nu ai facut ceea ce ai vrut, cand ai vrut, cu cine ai vrut, unde ai vrut…….si pe mine ma minteai si desi stiam ce faci taceam si te lasam…..ca doar o viata ai si cine sunt eu sa nu te las sa o traiesti asa cum vrei…..

“Poate e mai bine asa pentru amandoi!” Ma jur ca daca mai aud asta odata o sa am o criza de nervi. Inca o data si o sa am un nervous breakdown. De parca iti pasa tie ce e bine pentru mine. Ti-a pasat odata. Acum am dubii serioase in privinta asta. Sincer. Cat de mult as vrea sa cred ca iti pasa parca nu imi vine a crede. Si cu cat mai mult zici ca e mai bine pentru amandoi asa cu atat mai mult imi dau seama ca nu e asa. Spui si tu asta ca sa ma simt eu mai bine. Si sa ai tu sufletul impacat.

It’s not your fault
So please stop your crying now

Melodia asta imi vine in minte de cateva zile si canta constant in interiorul capului meu. Deja incep sa cred ca ori a devenit soundtrackul despartiri noastre, ori am luat-o eu razna. Probabil a doua pentru ca oricum imi zicea lumea ca sunt proasta si nebuna ca mai stau cu tine si ca suport toate chestiile pe care mi le faceai. De altfel si tu ziceai ieri ca sunt nebuna si ca e vai de capul meu….ca sa ma uit la mine in ce hal am ajuns……Eu zic ca expresia corecta ar fi “uite in ce hal te-am adus”….singura nu am ajuns aici. Si oricum stiu sa imi joc rolul de nebuna bine. Crezi ca mie imi pasa ca toti “prietenii” cred ca sunt o dementa? Nu! De ce mi-ar pasa?

“Esti o ratata. Ca si mine de altfel!......Esti un nimic!” La care as adauga “Ca si tine de altfel!” De fapt nu! Pentru ca amandoi stim ca nu e asa. Nu sunt un nimeni. Si nici tu. Suntem cineva…..mai exact suntem doi nebuni care s-au iubit……si acum……acum nu mai e nimic…….sau cel putin asa cred. Oricum nu suntem un Nimeni. Suntem Tu si Eu. Odata era un Noi. Mai exact un singur Eu. Tu erai Eu si Eu eram Tu.

I’m just trying to love you
Any kind of way
But I find it hard to love you

Nici nu stii cat am incercat sa fac sa fie bine. Pentru amandoi. Dar mai mult pentru tine. Atata timp cat esti tu happy sunt si eu happy. Pentru ca tu ma faci sa fiu happy. Jocurile tale, alinturile, tachinarile. Totul ma face happy. Nu arat asta de fiecare data si ma abtin sa rad si sa zambesc tocmai ca sa continui. Sa nu te opresti. Si atunci cand totusi te opresti si te superi ca nu ai putut as ma faci sa zambesc macar, scot limba si zambesc. Nici eu nu ma inteleg asa ca nu astepta o explicatie pentru gestul asta. Asa imi vine mie uneori.

“Nu o sa te inteleg niciodata!” Nici eu nu ma inteleg. Sincer! De multe ori actionez fara sa imi dau seama si mai tarziu cand realizez ce am facut, ce am spus ma enervez. Si desi spui asta, tu esti cel care ma intelege cel mai mult dintre toti. Uneori ma intelegi mai bine decat ma inteleg eu. Tu ai stiut tot timpul ce sa imi zici ca sa ma simt mai bine, ai stiut ce sa faci ca sa uit si ai fost cel care m-a ajutau cel mai mult.

“Nu o sa ma intorc la tine!” Asta trebuie sa recunosc ca a durut. Chiar mult! Tonul in care spui asta este atat de lipsit de speranta. Nu imi lasi nici macar un gram de speranta ca poate intr-un fel sau altul vom ajunge din nou impreuna, ca totul o sa fie bine, ca o sa avem sansa sa indreptam totul si sa fim din nou fericiti impreuna. Ma uit la tine aproape cu lacrimi in ochi. Ochii tai nu imi transmit nimic. Sunt reci, ca si tine.

“Tu inca mai speri?” Imi ridici capul astfel incat sa te privesc direct in ochi. Acum chiar plang. Repeti intrebarea si nu primesti raspuns. Te enervezi. “Raspunde!” Totusi nu zic nimic. Repeti intr-una acelasi cuvant. Din cand in cand imi mai pronunti numele pentru a-mi atrage atentia. Eu insa incerc sa patrund undeva dincolo de privirea rece. Vreau sa vad ce se ascunde acolo. Tu mai speri? Crezi ca va fi bine? Dar nu vad nimic. Revin la realitate. “Raspunde!” Aproape tipi. “Da!” Da, inca mai sper. Inca mai sper ca o sa fie bine. Inca mai sper ca nu se va pune un “The End” sec azi.

Inchid ochii si imaginile de acum aproape doua ore dispar. Nu dorm. Nu inca. Corpul meu protesteaza la fiecare miscare. La fel si patul care se opune vehement. Reusesc totusi sa ma intorc cu spatele la dulap. Iar am ametit.

Afara e o liniste adanca. Nu se mai aude absolut nimic. Inafara de un vajait timid al vantului. Parca i-ar fi mila de mine si vrea sa ma lase sa dorm. Macar daca as putea sa adorm.

Ma uit la ceas. E deja tarziu si eu inca nu dorm.

.....inchid din nou ochii si te vad pe tine cum imi zambesti......amintirea unei zile cu tine.....acum mult timp......as vrea sa ma intorc la acel moment.......

Bittersweet mistake

Din nou mi-ai intors spatele! Din nou ma lovesc de acel zid!
Inca de la inceput mi-ai spus ca nu va fi usor. Mi-ai spus ca va trece ceva timp pana cand te vei obisnui cu aceasta situatie. Iar eu am acceptat; am inteles si am asteptat ca momentul in care tu vei fi langa mine cu trup si suflet va veni.
Dar am gresit! Asteptarea ma omora si m-am aruncat in bratele celui care isi facuse o placere din a ma imbratisa soptindu-mi vorbe dulci si in acelasi timp sa ma calce in picioare pana cand aveam sa devin carpa lui de sters pe jos.
M-am aruncat in bratele lui, iar buzele mele gustau din dulcea lui otrava in loc sa soarba din cupa fericirii alaturi de tine.
Am regretat amarnic greseala si am venit plangand si in genunchi cerandu-mi scuze. Am batut la usa milosteniei tale. Mi s-a raspuns; usa s-a deschis si am fost primita inauntru.
Mi-ai acordat incredere si ai preferat sa iti astupi urechile la vorbele rele. Ai preferat sa suferi in tacere, sa te ascunzi in spatele unei masti si apoi sa te razbuni pe mine pentru un minut de atentie dat calaului meu si nu tie.
Ai privit din intueric cum el se apropia de mine starnind mila celor din jur. Ai privit din intuneric cum el se manca pe dinauntru pentru ca tu erai cel la care ma gandeam.
Dar ti-a fost distrasa atentia de gura lumii ce arunca cu sageti otravite in noi. Limbile lor erau arcuri, vorbele le erau sageti iar eu eram otrava.
Incetul cu incetul actiunile mele si gura lumii te-au impins de langa mine. Ai inceput sa te comporti altfel fata de mine, ma tratai cu indiferenta iar tot ce auzeam eu, singura explicatie o primeam de la tonul de ocupat de la telefonul tau.
Iti inteleg retinerea, iti inteleg furia! Vreau doar sa vorbesti cu mine. Vreau doar sa rezolvam problema. Crede-ma, te inteleg!
Dar cum indraznesti sa spui ca nu existau sentimente profunde? Cum indraznesti, cand in momentul in care m-am atasat de tine si vroiam ca relatia noastra sa mearga, m—am izbit de un zid numit orgoliu? Cum indraznesti cand sufeream in tacere cand tineai pe altcineva in brate, cand sarutai pe altcineva, cand altcineva se bucura de atentia ta si nu eu? Cum indraznesti cand tu nici pentru un minut nu m-ai facut sa simt ca ma vrei cu adevarat langa tine?
Si totusi, tu esti cel care mi-a acordat mai multa intelegere decat oricine altcineva, tu esti cel cu care am petrecut atatea ore discutand, tu esti cel pe care il voi ierta mereu indiferent de ce va face. Si tu esti cel la care tin atat de mult si caruia imi este greu, daca nu chiar imposibil, sa ii dau drumul.
Dar tu nu sti asta. Nu ai de unde sa sti. Eu ma refugiez in bratele altuia iar pentru tine furia este scutul si indiferenta este arma. Iar impotriva lor nu pot castiga.
Nu iti reprosez nimic! Eu sunt cea care a facut cel mai mult rau. Dar tot nu inteleg de ce… De ce nu ai spus niciodata ce simti? De ce nu ai aratat niciodata ca iti pasa?
Poate ca ar fi fost altfel daca te-ai fi deschis in fata mea. Si, pe de alta parte, poate e mai bine ca nu ai lasa garda jos. Ti-am spus ca nu vreau sa daram zidul. Vreau doar sa gasesc o cale de a trece de el. Dar pentru asta am, mai bine spus aveam, nevoie de ajutorul tau.
Dar ce-ti pasa? Ce-ti pasa tie de ce a fost cand e mai bine sa uiti si sa te bucuri de ce ai? Ce-ti pasa tie cand oricum nu ai avut ce pierde? Ce-ti pasa cand nu ai aratat niciodata ca am si eu un rol, oricat de mic, in viata ta? De ce ti-ar pasa acum, cand lucrurile mergeau atat de bine inainte, cand erai rece?
Ce-ti pasa tie, inima de gheata, ca cineva a vrut sa fie alaturi de tine, a vrut sa-ti ofere atentie, afectiune, a vrut sa aiba grije de tine, ca macar a incercat sa puna bazele unei relatii cu tine? Dar nu a mers! Te-am provocat prea mult! Am gresit prea mult!
Vreau sa stii ca nu regret nimic! Si nu am ce sa-ti reprosez. Am doar o rugaminte. Atat a mai ramas. Vreau doar sa fiu iertata! Caci mai mult nici nu-ti pot cere. Nu-ti pot cere sa uiti, nu-ti pot cere sa ramanem prieteni!
Si vreau sa intelegi ca nu e cum ai spus tu. Nu a fost o greseala ca am luat o gluma mult prea serios, nu a fost o greseala ca am inceput ceva, ca am incercat sa fim impreuna.
Nu vad asta ca fiind o grseala. Si daca ar fi intr-adevar o greseala, ar fi una dintre cele mai dureroase si totusi cea mai frumoasa greseala pe care am facut-o.

Monolog

E ciudat cum de pe o zi pe alta viata ta se poate schimba. E ciudat ca intr-un moment esti fericit si totul merge bine iar in altul totul se naruie. E ciudat cum intr-un moment te tine in brate, te saruta si iti spune ca te iubeste, ca in clipa urmatoare sa te trezesi singura in patul tau cu lacrimi in ochi, cu privirea absenta, cu el in gand si cu inima franta.
Viata are un mod ciudat sa iti arate ca mana suprema o are destinul si ca orice ai face, orice ai zice, oricat de mult ai incerca pana la urma totul se intampla dupa cum ti-a fost scris si tu nu ai ce face impotriva, nu ai cum sa schimbi mersul lucrurilor.
Totul se termina fara sa iti dai seama, inainte sa realizezi ce se intampla cu tine iar atunci cand te dezmeticesti, te uiti in jur si observi ca nimic nu mai e asa cum a fost, ca totul s-a schimbat, ca si cum ai fi fost plecat ani intregi si te-ai intors doar sa gasesti ca totul e ca intr-o alta lume, o lume necunoscuta tie.
E ciudat sa iti dai seama ca timpul a trecut pe langa tine fara sa il simti, iar din ce odata au fost ore intregi nu au mai ramas decat cateva secunde intr-o amintire.
Ore intregi am stat sa vorbim sa ne cunoastem mai bine, zile la rand ne intalneam si petreceam cat mai mult timp impreuna, zile la rand ne-am tinut in brate si am fost fericiti fara ca nimic rau sa se intample. Dar totul a trecut. Au trecut micile glume, au trecut tachinarile, orele petrecute afara cu prietenii, discutiile la telefon, zambetele, imbratisarile, saruturile, noptile tarzii petrecute impreuna…… Totul a trecut!
Acum nu au mai ramas decat amintiri a acelor timpuri. Amintiri atat frumoase cat si neplacute.
Imi aduc aminte de prima noastra intalnire.
In ziua aceea ma plimbasem cu prietena mea cea mai buna. Imi era insa dor de baiatul pe care il placeam asa ca am incercat sa dau de el. L-am sunat si am aflat unde era si am plecat in cautarea lui. Pe drum insa te-am intalnit pe tine. Sora mea ne-a facut cunostinta si am petrecut ceva timp impreuna. Cand m-ai intrebat daca ma poti lua in brate, desi aveam anumite retineri, am acceptat. M-ai luat in brate si din momentul acela am simtit o anumita legatura intre noi.
Cateva ore mai tarziu ne-am sarutat. Pentru mine a fost primul sarut si datorita tie a fost unul de neuitat. Chiar si acum am fluturi in stomac cand ma gandesc. Cred ca acela a fost momentul in care m-am indragostit de tine. M-am ascuns insa in spatele unui zid de inconstienta si am preferat sa plang dupa tipul care m-a respins decat sa recunosc ca m-am indragostit.
Am petrecut deci ore intregi vorbind si cunoscandu-ne. Coltul strazii tale a fost martor la toate discutiile noastre. Asa am ajuns sa ne cunoastem mai bine si asa am ajuns sa ma atasez foarte mult de tine. Din nou nu am recunoscut si nu am aratat ca mi-ar pasa. In momentul in care mi-ai spus ca iti place de o alta fata am batut in retragere si mi-am incercat norocul la un prieten de-al tau. Insa ma gandeam tot timpul la tine!
Cand am ajuns impreuna eram atat de fericita incat imi venea sa imbratisez intreaga lume. Nu doream decat sa imi petrec tot timpul cu tine. Orele fara tine pareau sa tina o vesnicie iar atunci cand se apropia ora intalniri eram agitata si nu mai puteam astepta nici macar un minut.
Ca in orice relatie am avut probleme si momente in care totul parea ca se va termina. Am trecut insa de toate obstacolele. Am trecut de zilele in care ai fost plecat si nu puteam vorbi nici macar la telefon, am trecut de saruturile cu alte fete, am trecut de tot ce ar fi insemnat sfarsitul.
In acele zile pe care l-ai petrecut cu tatal tau la niste rude nu am vorbit decat un minut la telefon si nu mi-ai trimis decat un mesaj. Si ce mai mesaj. Chiar si acum il mai am. In momentul in care l-am primit timpul a stat in loc si un sentiment ciudat m-a cuprins. Mesajul era scurt dar valora mai mult decat o mie de cuvinte. “Te iubesc, nu uita de mine!” A fost prima oara cand mi-ai spus ca ma iubesti.
Chiar si in ziua de azi ma trec fiori atunci cand citesc mesajul sau cand doar dau peste el accidental sau doar ma gandesc la el. Am petrecut atata timp citindu-l si uitandu-ma la el incat pot spune ca nu il voi uita niciodata. Imi va ramane pentru totdeauna intiparit in minte.
Imi va ramane la fel de bine intiparit in minte precum si in inima. Mesajul, primul nostru sarut, prima cearta, primele zile petrecute departe unul de altul, momentul in care te-ai intors, primele lacrimi varsate pentru tine, prima grija ca ma vei parasi……Toate vor ramane mereu in mintea mea.
Multumita tie am aflat ce e dragostea. Multumita tie primul sarut a fost ceva ce nu voi uita niciodata iar prima oara va ramane o experienta ce ma va lega de tine mereu. Nici nu stii cat de recunoscatoare iti sunt pentru tot: pentru atentia acordata, pentru ca ai avut grije de mine, pentru ca ai fost langa mine atunci cand am avut nevoie de tine, pentru ca m-ai ascultat, pentru ca m-ai ajutat atunci cand ai putut, pentru ca mi-ai aratat ca merit sa fiu iubita, pentru ca mi-ai aratat ce e dragostea.
Alaturi de tine am trait momente minunate pe care nu le voi uita niciodata.
Iti multumesc pentru tot si jur ca nu as vrea ca lucrurile sa fi fost altfel sau sa fi avut pe altcineva langa mine in locul tau. Nici macar ce a fost rau nu as schimba pentru ca ne-a facut mai puternici, ne-a adus mai mult impreuna, dar ne-a si despartit. Sunt constienta insa ca, oricat de mult as fi incercat si oricat de mult as fi vrut sa nu se ajunga la despartire, mai devreme sau mai tarziu tot am fi ajuns aici.
Te-am iubit si te iubesc si nu as schimba nimic in legatura cu noi. Te iubesc asa cum esti si as minti daca as spune ca nu ador totul la tine. Ador micile tale nebunii, ador glumele tale, ador zambetul tau, ador faptul ca incerci sa ii faci pe cei din jurul tau fericiti, ador absolut toate momentele petrecute cu tine, ador chiar si certurile, si micile neintelegeri, ador cand te enervezi, ador fata pe care o faci atunci cand te enerveaza ceva la mine, ador cand te uiti vinovat la mine pentru ca regreti ceva, ador cand ne certam doar ca sa ne luam apoi in brate, sa ne sarutam si sa vorbim dragastos ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ador cand ma atingi pentru ca sti exact cum sa o faci, ador cand ma mangai, ador cand imi soptesti ca ma iubesti, ador ca ai pus de multe ori fericirea mea inaintea fericirii tale.
Iar acum ca nu mai suntem impreuna nu au mai ramas decat amintiri, o inima franta, dorinte neimplinite si o iubire care s-a terminat mult prea devreme. Si desi nu mai suntem impreuna eu tot te iubesc, tot tin la tine, ador in continuare totul la tine.
Nu mai conteaza ce a fost rau si daca as putea, as sterge tot ce a fost rau si as lua-o de la capat dar asta nu depinde de mine.
Tu esti acum cu altcineva. Ma bucur ca iti merge bine si ca esti fericit. Sincer! Dar nu pot…. Nu pot trai stiind ca tie nu iti mai pasa de mine, ca nu mai am nici o importanta….. Nu pot trai stiind ca nu te voi mai putea lua in brate, nu te voi mai putea saruta, ca nu iti voi mai putea spune ca te iubesc si tu sa imi raspunzi cu aceasi dragoste.
De acum nu au mai ramas decat imbratisari prietenesti.
Dar voi accepta. Voi accepta situatia si atata timp cat tu esti fericit nu mai conteaza nimic altceva. Nu conteaza ca plang, ca sufar, ca sunt singura atata timp cat stiu ca esti fericit. Pentru mine asta e important. Si e important sa stii ca voi fi alaturi de tine atunci cand vei avea nevoie.
Te iubesc, nu voi uita de tine.