Stau in pat. Lumini de la masinile care trec prin fata blocului pe tavan. Sunetul unui televizor dat la maxim pe un post de stiri….iar crime…iar drame…..O tuse seaca de undeva de deasupra. De afara cate o portiere trantita, un caine care maraie sau o pisica uitata pe afara miauna sa fie bagata in seama si desigur si in casa.
Stau in pat. Nu imi mai simti picioarele. Sunt ca paralizata de la brau in jos. Mainile sunt de beton parca. Iar capul…..parca as fi beata…..totul se invarte cu mine….ametesc la cea mai mica miscare…..
Incerca sa ma intorc pe alta parte. Patul geme tare si protesteaza. Ok….atunci raman in pozitia asta. Tavanul oricum e mai interesant decat dulapul cu nenumarate desene si citate.
Vezi ce ai facut? Acum ma plictisesc. Numai tu esti de vina…..pat batran…cine ti-a dat tie dreptul sa decizi…….Ma intorc cu fata la dulap…..mare greseala.
Portretul nostru. Un tu mai desfigurat, cu buze ceva mai subtitri decat in realitate, cu un nas scos prea mult in evidenta dar cu aceeasi ochi care chiar si intr-un desen par sa lumineze, sta langa un eu cu ochi prea mari, ceva mai rotunda la fata, dar zambitoare. Amandoi zambim. Eram happy atunci. Amandoi. Dar asta a fost acum un an. De ziua mea. Cat de bine m-am simtit atunci cu tine. Cat de fericita eram ca ai venit, ca erai acolo, ca m-ai sarutat si mi-ai zis “La multi ani”, ca m-ai luat in brate si ca mi-ai zis ca nu o sa imi dai drumul niciodata.
Dar a trecut vremea aia. A trecut si odata cu ea a trecut si ceea ce a mai ramas din dragostea noastra. Asta daca a existat vreodata asa ceva.
Chiar ieri imi spuneai ca nu iti mai pasa….ca nu mai insemna nimic….si eu am tacut…..ce era sa fac? Sa iti zic ca nici mie nu mai imi pasa? Sa iti zic ca eu totusi inca mai tin la tine? Ca te iubesc? Poate ca as fi mintit oricare ar fi fost reactia mea. Nu stiu ce simt pentru tine. Trec prea des de la sentimente puternice de dragoste la nepasare si apoi la mila, la obligatie, la sila, la regret, la dezamagire ca apoi sa trec din nou la pasiune. Ciclul se cam repeta. E ciudat ca am de multe ori impresia ca nu simt nimic pentru tine. Asta pana vorbim la telefon, pana ne intalnim, pana ne vedem, pana ma saruti pe frunte si ma iei de mana. Cam pe atunci trec la faza 2: I like you, I love you.
Si cam la 10 minute dupa zici ceva care ma enerveaza si ma gandesc ca sunt o proasta ca stau cu tine. Dupa inca 10 minute incepti sa ma calci pe nervi de-a dreptul, inca 10 minute si ne certam, inca 10 minute si spunem cat de mult ne uram, inca 10 minute si te pleznesc, inca 10 minute si spui ca ne despartim, 10 muinute si incep si plang, 10 minute si ma iei in brate, 10 minute si ma saruti si zici ca totul o sa fie bine. Si asa intr-o ora jumate trecem prin toate starile posibile: iubire, enervare, dubii, nebunie, ura, violenta, dispret, regret, mila, pasiune si din nou iubire.
“Oricum nu am stiut decat sa ne enervam reciproc!” Eu zic ca mai mult tu ma enervei pe mine pentru ca te simteai tu sufocat. Nici nu stiu de ce, sincer. De parca nu ai facut ceea ce ai vrut, cand ai vrut, cu cine ai vrut, unde ai vrut…….si pe mine ma minteai si desi stiam ce faci taceam si te lasam…..ca doar o viata ai si cine sunt eu sa nu te las sa o traiesti asa cum vrei…..
“Poate e mai bine asa pentru amandoi!” Ma jur ca daca mai aud asta odata o sa am o criza de nervi. Inca o data si o sa am un nervous breakdown. De parca iti pasa tie ce e bine pentru mine. Ti-a pasat odata. Acum am dubii serioase in privinta asta. Sincer. Cat de mult as vrea sa cred ca iti pasa parca nu imi vine a crede. Si cu cat mai mult zici ca e mai bine pentru amandoi asa cu atat mai mult imi dau seama ca nu e asa. Spui si tu asta ca sa ma simt eu mai bine. Si sa ai tu sufletul impacat.
It’s not your fault
So please stop your crying now
Melodia asta imi vine in minte de cateva zile si canta constant in interiorul capului meu. Deja incep sa cred ca ori a devenit soundtrackul despartiri noastre, ori am luat-o eu razna. Probabil a doua pentru ca oricum imi zicea lumea ca sunt proasta si nebuna ca mai stau cu tine si ca suport toate chestiile pe care mi le faceai. De altfel si tu ziceai ieri ca sunt nebuna si ca e vai de capul meu….ca sa ma uit la mine in ce hal am ajuns……Eu zic ca expresia corecta ar fi “uite in ce hal te-am adus”….singura nu am ajuns aici. Si oricum stiu sa imi joc rolul de nebuna bine. Crezi ca mie imi pasa ca toti “prietenii” cred ca sunt o dementa? Nu! De ce mi-ar pasa?
“Esti o ratata. Ca si mine de altfel!......Esti un nimic!” La care as adauga “Ca si tine de altfel!” De fapt nu! Pentru ca amandoi stim ca nu e asa. Nu sunt un nimeni. Si nici tu. Suntem cineva…..mai exact suntem doi nebuni care s-au iubit……si acum……acum nu mai e nimic…….sau cel putin asa cred. Oricum nu suntem un Nimeni. Suntem Tu si Eu. Odata era un Noi. Mai exact un singur Eu. Tu erai Eu si Eu eram Tu.
I’m just trying to love you
Any kind of way
But I find it hard to love you
Nici nu stii cat am incercat sa fac sa fie bine. Pentru amandoi. Dar mai mult pentru tine. Atata timp cat esti tu happy sunt si eu happy. Pentru ca tu ma faci sa fiu happy. Jocurile tale, alinturile, tachinarile. Totul ma face happy. Nu arat asta de fiecare data si ma abtin sa rad si sa zambesc tocmai ca sa continui. Sa nu te opresti. Si atunci cand totusi te opresti si te superi ca nu ai putut as ma faci sa zambesc macar, scot limba si zambesc. Nici eu nu ma inteleg asa ca nu astepta o explicatie pentru gestul asta. Asa imi vine mie uneori.
“Nu o sa te inteleg niciodata!” Nici eu nu ma inteleg. Sincer! De multe ori actionez fara sa imi dau seama si mai tarziu cand realizez ce am facut, ce am spus ma enervez. Si desi spui asta, tu esti cel care ma intelege cel mai mult dintre toti. Uneori ma intelegi mai bine decat ma inteleg eu. Tu ai stiut tot timpul ce sa imi zici ca sa ma simt mai bine, ai stiut ce sa faci ca sa uit si ai fost cel care m-a ajutau cel mai mult.
“Nu o sa ma intorc la tine!” Asta trebuie sa recunosc ca a durut. Chiar mult! Tonul in care spui asta este atat de lipsit de speranta. Nu imi lasi nici macar un gram de speranta ca poate intr-un fel sau altul vom ajunge din nou impreuna, ca totul o sa fie bine, ca o sa avem sansa sa indreptam totul si sa fim din nou fericiti impreuna. Ma uit la tine aproape cu lacrimi in ochi. Ochii tai nu imi transmit nimic. Sunt reci, ca si tine.
“Tu inca mai speri?” Imi ridici capul astfel incat sa te privesc direct in ochi. Acum chiar plang. Repeti intrebarea si nu primesti raspuns. Te enervezi. “Raspunde!” Totusi nu zic nimic. Repeti intr-una acelasi cuvant. Din cand in cand imi mai pronunti numele pentru a-mi atrage atentia. Eu insa incerc sa patrund undeva dincolo de privirea rece. Vreau sa vad ce se ascunde acolo. Tu mai speri? Crezi ca va fi bine? Dar nu vad nimic. Revin la realitate. “Raspunde!” Aproape tipi. “Da!” Da, inca mai sper. Inca mai sper ca o sa fie bine. Inca mai sper ca nu se va pune un “The End” sec azi.
Inchid ochii si imaginile de acum aproape doua ore dispar. Nu dorm. Nu inca. Corpul meu protesteaza la fiecare miscare. La fel si patul care se opune vehement. Reusesc totusi sa ma intorc cu spatele la dulap. Iar am ametit.
Afara e o liniste adanca. Nu se mai aude absolut nimic. Inafara de un vajait timid al vantului. Parca i-ar fi mila de mine si vrea sa ma lase sa dorm. Macar daca as putea sa adorm.
Ma uit la ceas. E deja tarziu si eu inca nu dorm.
.....inchid din nou ochii si te vad pe tine cum imi zambesti......amintirea unei zile cu tine.....acum mult timp......as vrea sa ma intorc la acel moment.......
Stau in pat. Nu imi mai simti picioarele. Sunt ca paralizata de la brau in jos. Mainile sunt de beton parca. Iar capul…..parca as fi beata…..totul se invarte cu mine….ametesc la cea mai mica miscare…..
Incerca sa ma intorc pe alta parte. Patul geme tare si protesteaza. Ok….atunci raman in pozitia asta. Tavanul oricum e mai interesant decat dulapul cu nenumarate desene si citate.
Vezi ce ai facut? Acum ma plictisesc. Numai tu esti de vina…..pat batran…cine ti-a dat tie dreptul sa decizi…….Ma intorc cu fata la dulap…..mare greseala.
Portretul nostru. Un tu mai desfigurat, cu buze ceva mai subtitri decat in realitate, cu un nas scos prea mult in evidenta dar cu aceeasi ochi care chiar si intr-un desen par sa lumineze, sta langa un eu cu ochi prea mari, ceva mai rotunda la fata, dar zambitoare. Amandoi zambim. Eram happy atunci. Amandoi. Dar asta a fost acum un an. De ziua mea. Cat de bine m-am simtit atunci cu tine. Cat de fericita eram ca ai venit, ca erai acolo, ca m-ai sarutat si mi-ai zis “La multi ani”, ca m-ai luat in brate si ca mi-ai zis ca nu o sa imi dai drumul niciodata.
Dar a trecut vremea aia. A trecut si odata cu ea a trecut si ceea ce a mai ramas din dragostea noastra. Asta daca a existat vreodata asa ceva.
Chiar ieri imi spuneai ca nu iti mai pasa….ca nu mai insemna nimic….si eu am tacut…..ce era sa fac? Sa iti zic ca nici mie nu mai imi pasa? Sa iti zic ca eu totusi inca mai tin la tine? Ca te iubesc? Poate ca as fi mintit oricare ar fi fost reactia mea. Nu stiu ce simt pentru tine. Trec prea des de la sentimente puternice de dragoste la nepasare si apoi la mila, la obligatie, la sila, la regret, la dezamagire ca apoi sa trec din nou la pasiune. Ciclul se cam repeta. E ciudat ca am de multe ori impresia ca nu simt nimic pentru tine. Asta pana vorbim la telefon, pana ne intalnim, pana ne vedem, pana ma saruti pe frunte si ma iei de mana. Cam pe atunci trec la faza 2: I like you, I love you.
Si cam la 10 minute dupa zici ceva care ma enerveaza si ma gandesc ca sunt o proasta ca stau cu tine. Dupa inca 10 minute incepti sa ma calci pe nervi de-a dreptul, inca 10 minute si ne certam, inca 10 minute si spunem cat de mult ne uram, inca 10 minute si te pleznesc, inca 10 minute si spui ca ne despartim, 10 muinute si incep si plang, 10 minute si ma iei in brate, 10 minute si ma saruti si zici ca totul o sa fie bine. Si asa intr-o ora jumate trecem prin toate starile posibile: iubire, enervare, dubii, nebunie, ura, violenta, dispret, regret, mila, pasiune si din nou iubire.
“Oricum nu am stiut decat sa ne enervam reciproc!” Eu zic ca mai mult tu ma enervei pe mine pentru ca te simteai tu sufocat. Nici nu stiu de ce, sincer. De parca nu ai facut ceea ce ai vrut, cand ai vrut, cu cine ai vrut, unde ai vrut…….si pe mine ma minteai si desi stiam ce faci taceam si te lasam…..ca doar o viata ai si cine sunt eu sa nu te las sa o traiesti asa cum vrei…..
“Poate e mai bine asa pentru amandoi!” Ma jur ca daca mai aud asta odata o sa am o criza de nervi. Inca o data si o sa am un nervous breakdown. De parca iti pasa tie ce e bine pentru mine. Ti-a pasat odata. Acum am dubii serioase in privinta asta. Sincer. Cat de mult as vrea sa cred ca iti pasa parca nu imi vine a crede. Si cu cat mai mult zici ca e mai bine pentru amandoi asa cu atat mai mult imi dau seama ca nu e asa. Spui si tu asta ca sa ma simt eu mai bine. Si sa ai tu sufletul impacat.
It’s not your fault
So please stop your crying now
Melodia asta imi vine in minte de cateva zile si canta constant in interiorul capului meu. Deja incep sa cred ca ori a devenit soundtrackul despartiri noastre, ori am luat-o eu razna. Probabil a doua pentru ca oricum imi zicea lumea ca sunt proasta si nebuna ca mai stau cu tine si ca suport toate chestiile pe care mi le faceai. De altfel si tu ziceai ieri ca sunt nebuna si ca e vai de capul meu….ca sa ma uit la mine in ce hal am ajuns……Eu zic ca expresia corecta ar fi “uite in ce hal te-am adus”….singura nu am ajuns aici. Si oricum stiu sa imi joc rolul de nebuna bine. Crezi ca mie imi pasa ca toti “prietenii” cred ca sunt o dementa? Nu! De ce mi-ar pasa?
“Esti o ratata. Ca si mine de altfel!......Esti un nimic!” La care as adauga “Ca si tine de altfel!” De fapt nu! Pentru ca amandoi stim ca nu e asa. Nu sunt un nimeni. Si nici tu. Suntem cineva…..mai exact suntem doi nebuni care s-au iubit……si acum……acum nu mai e nimic…….sau cel putin asa cred. Oricum nu suntem un Nimeni. Suntem Tu si Eu. Odata era un Noi. Mai exact un singur Eu. Tu erai Eu si Eu eram Tu.
I’m just trying to love you
Any kind of way
But I find it hard to love you
Nici nu stii cat am incercat sa fac sa fie bine. Pentru amandoi. Dar mai mult pentru tine. Atata timp cat esti tu happy sunt si eu happy. Pentru ca tu ma faci sa fiu happy. Jocurile tale, alinturile, tachinarile. Totul ma face happy. Nu arat asta de fiecare data si ma abtin sa rad si sa zambesc tocmai ca sa continui. Sa nu te opresti. Si atunci cand totusi te opresti si te superi ca nu ai putut as ma faci sa zambesc macar, scot limba si zambesc. Nici eu nu ma inteleg asa ca nu astepta o explicatie pentru gestul asta. Asa imi vine mie uneori.
“Nu o sa te inteleg niciodata!” Nici eu nu ma inteleg. Sincer! De multe ori actionez fara sa imi dau seama si mai tarziu cand realizez ce am facut, ce am spus ma enervez. Si desi spui asta, tu esti cel care ma intelege cel mai mult dintre toti. Uneori ma intelegi mai bine decat ma inteleg eu. Tu ai stiut tot timpul ce sa imi zici ca sa ma simt mai bine, ai stiut ce sa faci ca sa uit si ai fost cel care m-a ajutau cel mai mult.
“Nu o sa ma intorc la tine!” Asta trebuie sa recunosc ca a durut. Chiar mult! Tonul in care spui asta este atat de lipsit de speranta. Nu imi lasi nici macar un gram de speranta ca poate intr-un fel sau altul vom ajunge din nou impreuna, ca totul o sa fie bine, ca o sa avem sansa sa indreptam totul si sa fim din nou fericiti impreuna. Ma uit la tine aproape cu lacrimi in ochi. Ochii tai nu imi transmit nimic. Sunt reci, ca si tine.
“Tu inca mai speri?” Imi ridici capul astfel incat sa te privesc direct in ochi. Acum chiar plang. Repeti intrebarea si nu primesti raspuns. Te enervezi. “Raspunde!” Totusi nu zic nimic. Repeti intr-una acelasi cuvant. Din cand in cand imi mai pronunti numele pentru a-mi atrage atentia. Eu insa incerc sa patrund undeva dincolo de privirea rece. Vreau sa vad ce se ascunde acolo. Tu mai speri? Crezi ca va fi bine? Dar nu vad nimic. Revin la realitate. “Raspunde!” Aproape tipi. “Da!” Da, inca mai sper. Inca mai sper ca o sa fie bine. Inca mai sper ca nu se va pune un “The End” sec azi.
Inchid ochii si imaginile de acum aproape doua ore dispar. Nu dorm. Nu inca. Corpul meu protesteaza la fiecare miscare. La fel si patul care se opune vehement. Reusesc totusi sa ma intorc cu spatele la dulap. Iar am ametit.
Afara e o liniste adanca. Nu se mai aude absolut nimic. Inafara de un vajait timid al vantului. Parca i-ar fi mila de mine si vrea sa ma lase sa dorm. Macar daca as putea sa adorm.
Ma uit la ceas. E deja tarziu si eu inca nu dorm.
.....inchid din nou ochii si te vad pe tine cum imi zambesti......amintirea unei zile cu tine.....acum mult timp......as vrea sa ma intorc la acel moment.......
2 comentarii:
nimeni si nimic nu merita sa-ti sacrifici demnitatea :) cine te vrea umilita si la picioarele lui, DACA te vrea, e un bou care nu are ce cauta in viata ta ;) tu scrii din amintiri, sau e fictiune?
e o combinatie.........dar nu voi divulga ce e amintire si ce e fictiune....face lucrurile mai interesante......
Trimiteți un comentariu