This years song

Today's mystery is tomorrows history!
At least that's what I'm told!

I will always bloom in your heart

Our last song......

Reader's Choice

Pentru ca de mult timp nu mai am inspiratie m-am gandit sa face ceva mai interactv.
Trimiteti o poza pe adresa mea de mail iar eu voi incerca sa construiesc o poveste in jurul ei!
Puteti chiar sa complicati lucrurile si sa imi dati niste cuvinte care ar trebui sa apara, un personaj, un loc, un obiect......cam ce va trece voua prin minte!
I need a challenge!

Spark!

Fata cu oja rosie [II]

Se uita atent la ea. Ii vedea chipul fara ca ea sa se intoarca. Ii vedea fiecare trasatura a fetei, fiecare expresie.
Ii vedea ochii caprui, nasul micut, buzele rosii, alunita din coltul ochiului stang.
Stia cum ii suna glasul atunci cand e fericita, cand e trista si ii cunostea plansul.
Ii cunostea toate visele si aspiratiile, toate pasiunile, talentele, secretele.
Stia ce o intristeaza, ce o supara, ce o enerveaza.
Stia ca dorea sa devina o artista, o scriitoare recunoscuta. Avea talent. Si ar fi putut fi tot ce isi dorea. Dar la fel de bine stia ca nu va deveni nici una din astea. Era prea realista totusi. Era prea practica.
Ar fi vrut sa ii scopteasca intr-o zi la ureche ca el va avea grija de ea. Ca poate deveni ce vrea ea, poate face tot ce ii doreste sufletul pentru ca el va lucra destul inca ea sa isi permita sa viseze mai mult.

Vine!

Fata cu oja rosie [I]

Statea la bar cu o sticla de bere in fata. Cam de jumatate de ora se uita la ea si parca nu se incumeta sa o ia in mana. Era vineri si nu avea puterea nici macar sa bea o bere rece.
Dezamagit, de el si de multe altele, da sa se ridice de pe scaun. Dar nici asta nu poate. Nu poate decat sa se intoarca cu spatele la bar si sa se uite in local.
Multa lume, multa galagie, multe rasete. Dar in jurul lui era liniste. Nu auzea oricum nimic. Era prea cufundat in propriile ganduri.
Cum naiba a ajuns asa? Cum de nu mai avea nici macar atata vlaga in el incat sa ridice o bere la gura, sa bea din ea, sa ii simta gustul amarui, sa o savureze?
Ce era cu el? Ce s-a intamplat? Unde erau sfarsiturile de saptamana in care iesea cu prietenii la o bere si se simtea bine pana noaptea tarziu?
Prietenii erau acolo..........Chiar langa el. Dar nu ii auzea. Cum dracu? De parca nu urlau ca disperatii unul la altul pentru ca nu se auzeau de muzica.
Era ca si cum el nu era acolo. Dar daca nu era acolo, langa toti ceilalti......unde era?
Si chiar atunci a auzit o voce.
"......masa din dreapta....."
S-a uitat la masa respectiva. Niste tipe la un suc in weekend. Normal.
Dar mai era ceva.
Vedea toate fetele tipelor. Mai putin una. Una ii refuza privirea. Vedea foar o ceafa si un umar pe care se odihnea o mana.
O stia. Nu trebuia sa ii vada chipul ca sa isi dea seama cine e.

.......to be continued........

My way

Urasc intrebarea: "Unde crezi ca vei fi peste 5 ani?"
Primul lucru care imi vine in minte cand apare intrebarea asta este: "How am I supposed to fucking know?"
5 ani....... That's a pretty long time......Si totusi prea putin.
In 5 ani se pot intampla foarte multe si totusi nimic.
5 ani pot fi drumul dintre viata si moarte.
5 ani pot insemna schimbarea mea dintre ceea ce sunt acum si ce as putea fi, ce as vrea sa fiu, ce nu as vrea sa fiu, ce ar vrea altii sa fiu........
Nu stiu ce va fi peste 5 ani......
Heck......eu nu stiu ce va fi peste cateva ore, peste cateva zile, cu atat mai putin ce va fi peste 5 ani.....
Adevarul este ca intrebarea lasa loc la multa fantezie, creativitate si totusi te limiteaza. Poti raspunde orice......Cu conditia sa fie........verosimil......
Pot spune ca peste 5 ani ma vad la Casa Alba fiind prima femeie presedinte a Americii.
Pot sune ca ma vad castigand Premiul Nobel pentru pace sau fizica.
La fel de bine pot sune ca peste 5 ani voi fi CEO la Microsoft.
Si totusi de ce nu spun asta?
Probabil ca nu vreau sa ma gandesc la ce va fi peste 5 ani.
Stiu doar ca pana atunci voi fi terminat facultatea. Si atat.
Mai mult nu vreau sa stiu.
I don't wanna know what my life is going to look like in 5 years.
Vreau ca drumul meu pana la acei "5 ani" din viitor sa fie vate mai placut, dar nu vrea sa stiu unde exact ma va duce.
I'm for the ride. I don't know where it's gonna take me. And that's the fun part.

Fly By

Orele, minutele, chiar secundele trec agonizant de greu.
Timpul trece pde langa mine, fara mila.
Simt ca am pierdut o mare parte a vietii mele pe lucruri minore, complet nesemnificative.
Stau uneori si pot vedea secundele care trec pe langa mine, luandu-si adio, indepartandu-se spre cine stie ce hotare.
Stiu ca exista undeva un mare ceas care tine contul fiecarei secunde traite. Si cateodata, in clipele in care simt din nou ca viata trece, ii pot auzi ticaitul.
Un sunet suparator, tulburator, care imi zguduie existenta, incercand parca sa imi atraga atentia ca trebuie sa fac ceva, ca trebuie sa incep sa nu mai las secundele sa treaca degeaba.
Dar timpul imi rade in fata. Timpul isi bate joc de mine, imi flutura secundele pierdute pe sub nas si imi fura mereu altele, pe cele care nu sunt capabila sa mi le insusesc, sa le traiesc.
Si exact atunci incep sa aud din nou ticaitu sacaitor. Ticaitul care ma tortureaza, care imi bate in creier ca un ciocan, pastrand mereu acelasi ritm.
Daca as gasi acel ceas..........I-as sparge sticla pana nu mai raman decat cioburi atat de mici incat le poti confunda cu fire de nisip.
I-as scoate fiecare cifra si fiecare aratator pana ramane un cerc alb, gol, dezbracat de orice valoare.
I-as smulge fiecare piulita, fiecare arc, fiecare rotita, pana arata ca o cochilie de care s-a lepadatlocuitorul, pe care a parasit-o, lasand-o sa putrezeasca.
Si ca un ucigas, i-as smulge cu sange rece inima din piept ca sa nu imi mai aud pulsul.
Atunci poate ca nu vor mai trece secundele. Pentru ca nu va mai fi cine sa le tina cont.
Si atunci sigur timpul nu isi va mai arata zambetul stirb in preajma mea, nu isi va mai etala vesmintele din cifre pentru ca nu va mai ramane nimic decat goliciunea rusinoasa si nu-mi va mai fura secundele, pentru ca ele nu vor mai exista.
Poate ca atunci pentru mine timpul se va opri. Va fi atat de rusinat de infrangere incat va ingheta, se va opri in loc si nu va mai misca niciodata.
Si poate ca atunci, cand ma voi opri putin sa imi trag sufletul, sa respir adanc, nu voi mai auzi ticaitul, nu voi mai vedea maini ce imi flutura un adio, nu ma voi mai simti abandonata, nu voi mai simti ca totul trece pe langa mine.
Poate...

Autumn Tea

.....Vreau sa merg in ceainaria cea noua, sa ma asez la o masa, sa imi scot cartea din geanta si la o cana de ceai de fructe sa stau si sa citesc......
....si asa sa stau toata ziua......
....doar eu si cartea mea........si cana de ceai, desigur......
In timp ce aburul de ridica din cana mea eu sa fiu in alta lume......in Japonia, acum 100 de ani, sa port un chimono, sa stau in pavilion si sa admir curtea Marchizului in timpul Sarbatorii Florilor de Cires. Ce spectacol minunat........
O zi frumoasa de inceput de vara, intr-o curte imensa, plina de ciresi, iar eu in mijlocul lor........
Exista ceva mai frumos?.........
Pe masa din pavilion e doar o ceasca......O ceasca de ceai din care iese abur......
Refectia copacilor in floare in oglinda de ceai ma fascineaza dintr-un motiv anume..... O prinesc cu interes aprins iar din cand in cand pelicula se misca iar imaginea odata cu ea.
Apoi florile dispar si la loc unei siluete.
Cineva se aseaza la masa.
Un tanar.
"Scuze! Este cumva ocupat locul?"
Zambeste amabil.
"Nu.Ia loc."
"Mersi."
Se aseaza, se face comod si ma tinteste cu privirea.
L-as intreba de ce nu se uita la florile de cires din jur, la peisajul din jurul nostru. L-as intreba de ce nu observa ce sa intampla in jurul lui. As vrea sa il intreb cum de il lasa rece culorile vii din jurul pavilionului. Dar altceva imi distrage atentia. Asa ca mai degraba l-as intreba de ce este imbracat occidental si nu intr-o hakama. Un eveniment ca acesta se cere sarbatorit cum se cuvine. Iar asta include imbracamintea traditionala. L-as intreba cum de intr=o zi de sarbatoare are parul lung desprins si ciufulit.
Dar ma abtin.
Asa ca ma uit din nou in jurul meu.
Ma uit pe masa.
O mica floare de cires cade pe paginile albe ale cartii mele.
Cat de frumos este contrastul dintre albul paginilor, negrul cuvintelor si rozul pal al petalelor.
Si tanarul se uita la mica floare dintre noi.
"Frumos, nu-i asa?"
Pana la urma este si el un iubitor al frumosului. De altfel, de ce ar fi in aceasta gradina daca nu ar fi?
"Intotdeauna mi-au placut culorile tomnii."
Si chiar atunci, sub ochii mei, ciresii devin stejari batrani, decolorati de timp.
Pavilionul devine o simpla terasa, langa o cladire veche.
Iar mica floare de cires.....o frunza rosie de toamna.
Iar tanarul........Esti tu!